Despre
Salutare, sunt Alexandra Anton, fondatoarea Yuppy Koti Centre și CEO Festivalul Internațional de Educație FIEdu.
Am devenit un nume cunoscut în domeniul educației, fiind unul din puținii experți români care au studiat în Romania și Finlanda. În 2014 am absolvit programul masteral intitulat „Învățare, Medii de Învățare și Sisteme Educaționale” în cadrul Universității Turku din sud-vestul Finlandei, fiind adesea intervievată despre sistemele educaționale ale celor două țări.
Mi-am început cariera în educație în anul 2004, ca profesor de engleză în grădinițe de stat. Încă de atunci, m-a preocupat dezvoltarea mea ca profesionist și am lucrat cu o paletă largă de vârste (2-77 ani) în grădinițe, școli private și internaționale, cât și în corporații importante. Am pregătit zeci de tineri care astăzi folosesc cu dezinvoltură limba engleză, unii dintre ei absolvind mari universități ale lumii.
În 2011 an ales să redevin studentă, absolvind trei ani mai târziu programul masteral LLEES la Universitatea Turku din Finlanda. Experiența dobândită în predare, dar și în Ministerul Educației (ca intern) și în mediul ONG (ca Manager de Programe educaționale), m-a convins că locul meu este la firul ierbii, printre copii și părinți, acolo unde are loc educația autentică.
Sunt prima absolventă în Finlanda a studiilor superioare în educație care a ales să aducă în România din inspirația celui mai bun sistem educațional din Europa. Am revenit în orașul natal – Ploiești, unde a luat naștere Yuppy Koti, primul centru de educatie finlandeza locul din care pleci mai bogat, căci întotdeauna înveți ceva nou!


"Putem invata multe nu doar de la finlandezi, ci si de la alte sisteme educationale."

La Yuppy Koti promovăm educația bazată pe cercetare, colaborarea între profesori și un puternic parteneriat cu părinții, plus o abordare echilibrată a programei educaționale, a predării și evaluării. Oferim educație bazată pe principii finlandeze, prețuim gândirea creativă și suntem motivați de o mentalitate globală.
Ultimele aparitii





