„Când ei se coboară, noi ne înălțăm”. Trei lecții pe care le-am învățat de la Michelle Obama

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

Foto: Guliver/Getty Images

Mânată de curiozitate și de admirația pe care o port fostei prime doamne a Statelor Unite, am cumpărat de la Târgul de Carte Gaudeamus cartea acesteia, intitulată Becoming, tradusă la Editura Litera ca Povestea mea și vândută până acum în peste 3 milioane de exemplare tipărite. Vânzările spectaculoase sunt cu siguranță un barometru al popularității doamnei Obama, iar conținutul este și el demn de luat în seamă.

Cei care mă cunosc știu că sunt necruțătoare cu cărțile care îmi plac – îmi fac notițe pe marginea paragrafelor, ajungând să împart pagina cu însuși autorul, adăugând și zeci de semne în dreptul acelor idei cu care simt că rezonez. Volumul tradus în limba română are puțin peste 600 de pagini, iar lejeritatea stilului și povestea spusă cu sinceritate de Michelle e facil de urmărit. Atât de facil, încât abia la pagina 417 am lipit primul semn după care au mai urmat și altele, dintre care voi aminti câteva în rândurile de mai jos.

 

Despre expunere

A scrie, a vorbi în public și a-ți lăsa ideile să fie auzite de toți cei interesați presupune o doză de „putere” spune Michelle. Când spusele tale capătă notorietate și începi să te expui, devii cunoscut prin ideile tale și asta presupune un proces de asumare a propriei povești și de folosire conștientă a propriei voci.

Și cum spuneam, la pagina 417 aveau să mă cucerească următoarele cuvinte „Dacă nu ieși în public să te definești singură, atunci vei fi rapid definită incorect de alții.” M-am întrebat de ce este relevant pentru mine tocmai acest extras. A venit mai degrabă ca un imbold demult așteptat, dar poate nu chiar de la… prima doamnă a SUA. Să explic – deși îmi place să scriu despre educație, îmi dau seama că mă simt deseori blocată de teama de a fi aspru judecată de ceilalți. De fapt e mult spus judecată, căci nu eu ca persoană, ci ideile mele pot fi judecate. 

Paradoxal, profesoara din mine știe că e de dorit ca ideile să fie trecute prin filtrul critic al cititorului și să dea naștere mult așteptatului feedback. Mai mult, scrisul și aparițiile media mă ajută să ies din zona de confort și cu fiecare dintre acestea am pășit o treaptă mai sus, mi-am rafinat ideile și mi-am actualizat lista de priorități. Am dedus de aici, ca într-un moment necesar de reflecție, că doar a cunoaște și a asculta atâtea opinii – de la copii, părinți, profesori, cercetători și decidenți – nu e suficient. Ideile trebuie filtrate și așezate într-o logică – veșnic perfectibilă – iar a le scrie pentru mine și cercul meu restrâns e cel puțin egoist, dacă nu cumva și de-a dreptul inutil. Scopul pentru care ador să lucrez în educație este faptul că pot învăța continuu, îmi pot descoperi și alimenta diferite pasiuni. 

 

Or, scopul pentru care scriu este foarte asemănător: este acela al evoluției mele ca persoană, ca profesionist, și al faptului că pot contribui la o educație mai bună. După ce am încheiat de citit cartea lui Michelle Obama mi-am propus să-mi ofer mai mult timp pentru a înțelege procesul meu de creștere și cum este el perceput din exterior, să am mai multă răbdare cu parcursul meu și să fiu mai riguroasă în ce privește periodicitatea cu care scriu. Până la urmă, obiceiurile care (ne) fac bine trebuie să fie obiceiuri în adevăratul sens al cuvântului.

Despre educație

Michelle Obama pune povestea ei de succes de până acum pe seama a doi factori: sprijinul moral de care s-a bucurat și accesul la educație. M-a emoționat să citesc cum mesajul atât de drag mie „O să reușești!” i-a răsunat în minte lui Michelle ca fiind motorul creșterii ei. De câte ori am ocazia, le mărturisesc celor dragi, echipei și chiar profesorilor mei că cel mai mult pentru mine contează să-mi spună că pot. Încerc să nu uit să spun același lucru copiilor și adulților cu care lucrez. Când m-am plâns unui profesor că „în România nu se poate” el mi-a răspuns cu înțelegere „Dovedește-o” (Prove it). Când le scriu profesorilor din Finlanda și din alte state despre corupția cu care ne confruntăm în România ei îmi răspund simplu „Să nu renunți niciodată. Niciodată.” (Never give up. Never.

 

Educația îți oferă, fără nicio îndoială, acces la o viață mai bună, dar dacă în paralel cu educația primești susținere necondiționată, pur și simplu înflorești. A investi încredere în copii, în profesorii lor, în procesul de educație, îi responsabilizează pe toți să fie mai buni, să se autodepășească, să-și ia reperele corecte. Fiecare dintre noi știe, mai bine decât oricine altcineva, dacă am dat tot ce aveam mai bun sau nu. Pentru a depăși momentele mai grele în care ne simțim copleșiți e suficient să ne reamintim cuvintele de încurajare ale celor care contează cel mai mult pentru noi, chiar dacă se mai află sau nu printre noi. Cuvintele acelea au o putere fantastică: ne ajută să ne ridicăm și să mergem mai departe.

Despre perseverență

Michelle Obama, în fapt o femeie de culoare din SUA, vorbește în Becoming despre cum a reușit, grație viziunii pentru care a luptat împreună cu soțul ei și echipa pe care și-au alcătuit-o. Doar că a avea o viziune, indiferent cât de clară sau înălțătoare, nu scutește pe nimeni de îndoială și neliniști. Michelle s-a îndoit deseori de propriile alegeri, de faptul că sacrifica timpul de familie pentru timpul acordat unei comunități și mai târziu unei întregi națiuni, dar a continuat să meargă mai departe și să vadă ceea ce puțini vedeau posibil: alegerea soțului ei ca primul președinte de culoare din istoria Statelor Unite ale Americii. Da, aceeași SUA, țara care eradicase complet sclavia negrilor în 1865, adică cu doar 143 de ani înainte ca Barak Obama să devină președinte. Michelle spune că a știut că are de ales între două opțiuni: „Poți să trăiești în lume așa cum este ea, dar poți să și muncești ca să creezi o lume așa cum ar trebui să fie”. Un mesaj direct, profund și care presupune maturitate și responsabilitate. În fapt, e ceea ce facem fiecare dintre noi în fiecare zi: ne complacem sau ne schimbăm și schimbăm lumea în care trăim.

Soții Obama și-au alcătuit viziunea din lecturile lor și din atenția acordată celor mai fragili membrii ai societății: copiii. Michelle crede că a fi încrezător, a fi puternic și a depune efortul necesar creării unei lumi mai umane e de fapt o datorie pe care adulții o au față de copii. Nu e nimic greșit în a admite că și noi, adulții, creștem împreună cu ei, alături de ei sau separat. Michelle Obama aduce în discuție întâlnirea sa cu Nelson Mandela, un exemplu pentru oricare dintre noi, având trăsături care trec dincolo de culoare pielii noastre și țintesc direct în sufletele noastre: serios în munca sa, tolerant și încrezător că binele va triumfa.

Toate cele trei lecții pe care le-am cules din cartea scrisă de liderul Michelle Obama nu vin decât să confirme că puterea sau funcția deținută nu schimbă cine ești de fapt, ci îți dezvăluie adevărata natură umană. Dincolo de toate atacurile pe care soții Obama le-au înfruntat și le vor mai înfrunta, îmi va rămâne în minte minunatul lor motto: „Când ei se coboară, noi ne înălțăm”. (When they go low, we go high)

În contextul social al societății românești la final de 2018 și început de 2019 avem nevoie să ne luăm repere corecte, să ne lăsăm văzuți și auziți, să credem în forța educației și să nu ne lăsăm descurajați. Dacă era simplu reușea toată lumea… Mulțumesc, Michelle! 

(Articol publicat pe Republica.ro)

Alexandra Anton

Alexandra Anton

Alexandra Anton, fondatoarea Yuppy Koti Centre, prima gradinita cu specific de educatie finlandeza in Ploiesti, este un nume cunoscut în domeniul educației.

Contact

  • eu@alexandraanton.ro
  • +40 721 541 112

© Toate drepturile rezervate Alexandra Anton.