Realizator: Despina Bădescu
Interviuri Totul despre Mame & Radio Itsy Bitsy. Înregistrările vor fi disponibile din luna martie 2014 și conțin doar o mică parte din informațiile de mai jos.
1. Mulți dintre părinți și educatori pun foarte mare accent pe materiile „serioase”, cum ar fi româna sau matematica. Muzica, desenul, sportul sunt într-un con de umbră în școlile românești. Alexandra, ce parere ai despre acest fenomen? În ce fel interferează cu dezvoltarea copiilor? Dacă un copil nu manifestă vreun talent deosebit la materiile vocaționale, este totuși folositor să aibă contact cu acestea? Cum sună un orar ideal, din punctul tău de vedere?
Albert Einstein spunea că „Oricine și orice poate fi considerat genial. Dar dacă judeci un pește după abilitățile sale de a se cățăra într-un copac, atunci toată viața lui el va crede că e prostuț”. Desigur, matematica, limba română și științele sunt materii care le pot oferi copiilor un minim bagaj pentru a se descurca în viață, doar că acest lucru nu presupune ca întregul scop al educației să se rezume atât. Părinții sunt deseori prinși în această capcană a materiilor „serioase” deoarece copiii lor susțin examene în principal la aceste materii și de rezultatele la aceste examinări depinde viitorul lor. Așadar e firesc ca părinții să-și dorească tot ce e mai bun pentru copiii lor și să acorde o atenție sporită acestor examene.
Un lucru prea puțin discutat și cunoscut la noi este acela că materiile care implică lucrul cu mâinile și corpul în general (aici mă refer la desen, pictură, sculptură, cusut, croșetat, dans, sporturile, cântatul la instrumente, teatrul), ar trebui considerate cel puțin la fel de importante ca și materiile pentru examene. Ele reușesc să scoată la iveală acele trăsături ale copiilor care altfel, așezați în bănci, aplecați deasupra cărților și caietelor, n-ar putea fi niciodată descoperite. De altfel, niciuna dintre aceste preocupări mai puțin academice nu pot fi realizate fără o coordonare foarte bună a minții și a corpului. Aș spune chiar că pot fi mai solicitante fizic și mental decât activitățile pur intelectuale. Totuși, faptul că în școala românească sunt considerate drept activități inferioare, aduce un mare deserviciu copiilor, fiindcă studiile au dovedit că astfel de activități stimulează părți ale creierului care îi ajută pe copii să se concentreze mai bine și să învețe mai ușor – poate părea incredibil, dar croșetatul îi ajută de fapt pe copii să învețe mai ușor matematica, deși cele două activități nu au aparent nimic în comun. Astăzi copiii au de ales dintr-o gamă foarte variată de activități, așa că, dacă nu manifestă un interes deosebit pentru activitățile artistice, au șanse foarte mari să descopere că le place foarte mult un anumit sport.
Premisa greșită de la care se pleacă deseori este că un copil trebuie să fie neapărat și talentat pentru a face un sport anume (sau orice altceva)… însă mă întreb dacă n-ar trebui să ne dorim mai mult copii cu pasiuni, copii sănătoși și care adoră mișcarea decât copii care obțin performanță… cu orice preț?! În plus, pentru a descoperi un talent este nevoie de expunere. Cum putem ști dacă ne place un lucru sau altul dacă nu l-am încercat niciodată sau dacă matematica ajunge să înlocuiască ora de muzică? Dacă se vor simți atrași de un anumit domeniu, copiii vor găsi resursele să atingă nivelul pe care și-l doresc, iar părinții nu trebuie decât să fie atenți la semnalele lor.
Cred cu toată convingerea că din programul zilnic al oricărui copil, încă de timpuriu, nu trebuie să lipsească activitățile în aer liber (cel puțin două ore pe zi) și activitățile care să lase loc creativității și să-i facă atât pe copii, cât și pe părinți să se redescopere și să fie… mai fericiți!
2. „Dacă iei note proaste, nu vei avea succes în viață. Dacă rămâi corijent, vei fi un ratat.” Mulți dintră părinți gândesc așa, nu? Chiar dacă nu o spun cu voce tare, egalul între note proaste și insucces în viață este prezent în mintea părinților. Alexandra, este succesul în viață o consecință a succesului școlar? De ce calități ai nevoie ca să fii fericit și împlinit atunci când ești adult? Și de ce calități ai nevoie ca să iei note mari? Ce sfat le-ai da părinților pentru care notele copiilor sunt foarte importante?
Există nume mai mult sau mai puțin sonore de oameni cu un succes răsunător în afaceri, dar care la școală erau adevărate catastrofe. Însă aceștia nu pot fi niște modele de urmat întocmai de către copii decât poate prin setea lor de cunoaștere, autonomia în învățare și perseverența de care au dat dovadă.
Trăim vremuri în care adulții și copii deopotrivă resimt presiunea standardelor: pe de o parte părinții în joburile lor au de atins un anumit target, iar copiilor le revine și lor sarcina de a corespunde, din punct de vedere educațional, unui nivel impus de familie de cele mai multe ori, dar și de grupul de prieteni.
Succesul are mai multe fațete, depinde de mulți factori și cel mai important, îl simțim atunci când am obținut, cu mult efort, ceea ce ne doream sincer. Aici intervine unicitatea fiecăruia dintre noi. Ceea ce mă face pe mine fericită nu-i face în mod obligatoriu fericiți și pe ceilalți. E de bun simț, veți spune… Dar de multe ori copiii trăiesc adevărate tragedii atunci când nu reușesc să-i mulțumească pe părinții lor, când observă că oricât s-ar strădui tot nu obțin numai note de 10. Această cursă după note este o cursă plină de anomalii. Faptul că astăzi unii copii sunt fericiți că au luat o notă mare fără să învețe sau că au fost ascultați în ziua în care s-au pregătit foarte bine, asta arată o mare problemă de substanță: succesul începe să fie mai mult o chestiune de noroc decât de perseverență. Ori în viața de adult, perseverența este de multe ori cheia succesului! Suntem cu adevărat fericiți când suntem susținuți de cei dragi indiferent că reușim sau nu în ce ne-am propus, și asta pentru că ne-am asumat riscul de a încerca!Fuga după note mari n-ar trebui să fie o opțiune pentru părinții care chiar își doresc copii cu abilități de viață, copii deschiși să învețe și să încerce de câte ori este necesar pentru a reuși.
Dorința de a învăța, curiozitatea, dorința sinceră de a înțelege ceea ce li se spune acasă sau la școală, de a pune întrebări și de a căuta răspunsuri este o alternativă mult mai bună însă. Un bun exercițiu ar fi ca părinții să se întrebe dacă ei înșiși sunt fericiți cu ceea ce fac, cu jobul și cu viața lor, să-și răspundă sincer dacă sunt un model de fericire pentru copiii lor. De multe ori, uităm că suntem înainte de toate modele copiilor. Cu siguranță, dacă noi suntem fericiți și copiii noștri vor găsi motive de bucurie în ceea ce fac, vor găsi metode prin care o materie mai grea să pară mai ușoară și vor trăi viața cu plăcere.
3. Bună, rea, școala este de bază în educație. Alexandra, învățarea se petrece numai la școală? În ce alte medii învață copiii? Nu vreau sa deschidem o discuție despre învățământul românesc, dar, spune-ne, cum pot părinții suplini lipsurile din școlile românești? Ce pot face părinții atunci când observă la copilul lor un talent special, pe care școala nu îl încurajează în mod direct?
Viața este învățare. Acasă, pe stradă, în autobuz, la școală, la birou, la un atelier de meșteșugărit… învățăm oriunde ne-am afla. Totuși, se impune o condiție: oportunitățile de învățare trebuie să ne găsească cu mintea deschisă. Au apărut din ce în ce mai multe medii de învățare, de la cele clasice, care necesită prezența fizică, la cele online. Noi înșine, ca adulți, avem astăzi nenumărate opțiuni de a ne extinde competențele prin astfel de medii de învățare, care nu cunosc nici granițe și care nu impun întotdeauna un anumit statut economic.
Școala românească se zbate, din păcate, într-o cumplită lipsă de resurse și o organizare defectuoasă, care nu permite întotdeauna identificarea și stimularea abilităților fiecărui copil. Părinții pot, înainte de a fi necesar să suplinească lipsurile școlii, să-i învețe pe copii bunul obicei de a citi. Și eu am aflat cu surprindere că finlandezii le citesc copiilor încă de când încep să stea singuri în șezut, adică la doar câteva luni, fiindcă astfel se obișnuiesc treptat cu felul în care arată cărțile și cu utilizarea lor. Acest bun obicei își va arăta pe deplin rezultatele în toate domeniile de studiu.
Mai târziu, părinții care dispun de timp sau de resure financiare, pot organiza ei înșiși sau pot opta pentru alternative educaționale, cum ar fi cluburile sportive sau de dans și multe altele. Aș merge chiar mai departe, afirmând că astfel de alternative pentru timpul liber sunt benefice copiilor din mai multe motive: ele se organizează într-un alt mediu decât cel obișnuit, le dezvoltă copiilor altfel de abilități (cum ar fi lucrul în echipă, persuasiunea) și îi ajută să descopere cine sunt ei de fapt și să facă unele conexiuni între domenii diferite.
Gândirea în termeni de materii de sine stătătoare și de specializări e cea de la care ar fi bine să ne luam adio. Copiii noștri au nevoie să-și dezvolte abilități de înțelegere transdisciplinară a realității, fiindcă doar la școală matematica și muzica par a fi total diferite. În plus, părinții trebuie să știe că orice copil și orice om din această lume este talentat la ceva și că problema pe care modelul de școală a acestui secol trebuie să o rezolve este aceea de a-i ajuta pe copii să-și descopere talentul și să investească timp și efort pentru ca mai târziu să poată vedea rezultate.
Ceea ce pot face părinții ca să depășească această barieră de gândire, în care educația nu poate arăta decât ca atunci când ei înșiși erau elevi, este să analizeze mediul lor de lucru în comparație cu felul în care lucrau părinții lor. Vor descoperi diferențe extrem de interesante care îi vor ajuta să-și imagineze schimbările la care copiii lor vor fi nevoiți să facă față.
