[slideshow]
Ne aflăm în Turku, Finlanda. Când ai sosit și de ce ai ales Finlanda și University of Turku (UTU) pentru un an de studiu în străinătate?
Hiromi Yukawa: Am sosit aici pe 31 decembrie 2010, în ajunul Anului Nou. Eram interesată de țările nordice, de limba finlandeză (pe care o găsesc foarte interesantă) și de studiul genurilor, deoarece în țările nordice, prezența și implicarea femeilor pe piața muncii este foarte mare. Unii dintre prietenii mei studiază în Suedia, însă nu mi-a plăcut deoarece se studiază intensiv o singura materie pe lună, sistem care nu mi se potrivește. În final am ales UTU deoarece pot frecventa cursuri la toate cele trei universități existente în oraș: UTU, Åbo Akademi și Turku School of Economics, deci aici există o multitudine de oportunități. Celelalte universități din Finlanda nu se potriveau cu interesele mele. Studenții japonezi aflați în schimb de experiență pot alege ce profil doresc, chiar dacă este total diferit de ce studiază în Japonia.
Sunt creditele obținute în Finlanda acceptate în universitatea de care aparții, chiar și în cazul în care alegi să urmezi cursuri diferite de cele pe care le urmezi in Japonia?
H. Y.: Da, sunt. Chiar dacă nu suntem absolvenți aici în Finlanda, trebuie să ne comportăm ca studenții admiși la UTU și să obținem minim 30 ECTS/semestru.
Urmezi studii de licență sau de masterat?
H. Y.: Licență și tocmai am terminat anul trei dintr-un total de patru ani de studiu.
Ce studiezi aici?
H. Y.: Am luat cursuri din două programe de studiu: Finnish Nordic Society and Culture și Baltic Sea Region Studies. La Finnish Nordic Society and Culture am studiat sisteme politice, studiul genurilor, istoria și cultura Finlandei. La Baltic Sea Region Studies am studiat Knowledge about Finland, pe scurt, istoria Finlandei, arta, muzica, clima, topografia și sistemul educațional finladez.
De ce acestea?
H. Y.: Mi-am dorit să studiez limba finlandeză și să devin conștientă de cultura și personalitatea finlandeză. Limba japoneză și cea finlandeză au același stil de vorbire.
Cum se numește universitatea de unde provi și ce studiezi in Japonia?
H. Y.: Sub titulatura de Studii Culturale studiez comunicare internațională la Universitatea Kansai Gaidai. Avem în special cursuri care vizează cultura europeană, dar și cursuri lingvistice care ne pregătesc pentru examenele anuale ca TOEIC și TOEFL. După ce vom absolvi această facultate, este de așteptat să vorbim fluent limba engleză. Cu toate acestea, studenții pot absolvi facultatea fără a vorbi bine limba engleză fiindcă testele nu sunt incluse în curriculum. Testele, dar mai ales notele, sunt importante pentru studenții care doresc să studieze în străinătate.
Studenții trebuie să plătească pentru susținerea acestor examene?
H. Y.: Nu, sunt gratuite.
Impresia mea este că background-ul tău universitar este destul de similar cu ce studiezi aici.
H. Y.: Da, dar aici aș fi putut alege să studiez ceva cu totul diferit față de ce studiez în Japonia, fiindcă suntem încurajați să experimentăm domenii noi pe care le consideră interesante.
Este gratuită educația în Japonia?
H. Y.: Nu, se plătește. La școlile de stat nu este scump, însă școlile private sunt scumpe.
Ce trebuie să plătească parinții pentru a educa un copil?
H. Y.: Manualele, mâncarea și tot felul de lucruri necesare pentru cursuri, inclusiv salariile profesorilor. În școlile publice nu se dau lecții suplimentare, însă pentru after-school părinții trebuie să plătească în plus.
În cazul tău, a fost nevoie să faci pregătire suplimentară?
H. Y.: Da, am făcut și pregătire suplimentară. Nu eram bună la matematică și engleză, așa că mi-am dorit să studiez mai mult.
Cum este educația percepută în familia ta?
H. Y.: Mama este flexibilă în gândire, însă lui tata trebuie să-i explic de ce vreau să studiez ceva și numai ulterior își dă acordul. Învățământul costă, așa că vrea să cunoască motivele alegerii mele. Parinții nu-mi spun să studiez mai mult pentru că oricum învăț singură, dar mă încurajează în cazul în care sunt mai leneșă, lucru care se întâmplă în vacanțele de vară de cele mai multe ori. Ei sunt de părere că trebuie măcar să absolv facultatea pentru că altfel va fi dificil să obțin o slujbă. Părinții mei nu au studii superioare, așa că și-au dorit ca eu să găsesc ceva în care să-mi investesc toate eforturile.
Ce cred părinții tăi că ar trebui să știi pentru a reuși în viață?
H. Y.: Îmi amintesc că mi-au spus “Fă ceva, încearcă și nu renunța înainte de a fi încercat!”
Părinții tăi te încurajează sa fii cea mai bună?
H. Y.: Ei nu-mi spun niciodată să devin cea mai bună, ci să mă străduiesc (“not to be the best, but to do my best”), deoarece eu îmi cunosc cel mai bine abilitățile. Daca părinții ar proceda altfel, cred că m-as simți sub presiunea lor.
Cum erai recompensată de către familie și profesori?
H. Y.: Părinții erau sinceri cu mine! Mă lăudau când era cazul, îmi cumpărau cadouri și îmi găteau prăjiturile care-mi plac. Profesorii îmi dădeau feedback și ulterior mă lăudau față în față sau în fața colegilor. În continuare nu știu cum să reacționez atunci când oamenii mă laudă.
Ce fel de examene ai susținut în experiența ta școlară și cum percep părinții tăi aceste examene?
H. Y.: Am susținut versiunea japoneză a examenului PISA în școala generală și liceu. Acest examen este folosit pentru a măsura capacitatea copiilor de a răspunde cerințelor, însă el nu afectează notele de la școală astfel încât unii dintre copii nu dau ce au mai bun în a rezolva problemele. În liceu am dat un examen care simula admiterea la facultate, pentru a vedea ce cunoștințe am dobândit și la ce universitate ar trebui să aplic. Într-un final nu am mai dat acest examen, ci doar un interviu deoarece am avut note bune și o scrisoare foarte bună de recomandare. Am fost norocoasă.
Dacă obțin o notă bună, părinții mei cred că am învățat mult, dar de fapt e doar o notă. Eu nu cred că examenul este o unealtă bună de măsurare. De exemplu, în vacanța de vară, aveam la matematică un caiet de lucru și urma să dăm un examen la începutul anului. Întrebările erau similare cu cele din caiet așa că puteam să memorăm răspunsurile. Un prieten chiar a obținut 100%, dar examenul în sine nu a reprezentat o măsurare corectă a efortului constant investit în acel curs.
Care este relația dintre părinți și profesori în Japonia, din experiența ta?
H. Y.: Nu interacționează foarte mult. În cazul în care elevii nu vor să meargă la școală, profesorii și părinții comunică mai mult. O dată sau de două ori pe an, profesorii merg în vizită la familiile elevilor, iar cu ocazia zilei oficiale în care se vizitează școla (School Observation Day) părinții participă la ore. Nu-mi plăcea acea zi deoarece toți colegii de clasă încercau să fie sofisticați ca să-i impresioneze pe părinții care erau prezenți în spatele clasei.
Există vreo zicală memorabilă care ți-a fost spusă la școală?
H. Y.: Când eram elevă de gimnaziu eram membră a unei fanfare și în fiecare vară aveam un concurs pentru care trebuia să exersăm. Sloganul nostru era “Toți pentru unul și unul pentru toți”, fiindcă dacă unul din noi făcea o greșeală, toți ceilalți trebuiau să ajute.
Cum intră în contact diversele generații?
H. Y.: Există doar câțiva profesori în vârstă care predau în școli și este foarte important să-i salutăm cu o plecăciune și un enunț politicos. Avem o tradiție în a respecta oamenii în vârsta, deoarece au o mai lungă experiență de viață.
De ce este politețea atât de importantă?
H. Y.: Politețea facilitează comunicarea. Dacă vorbim politicos cu oamenii, îi facem să se simtă confortabil. Dacă vorbim vulgar, devine mult mai dificil să construim relații.
Ce crezi că trebuie să se predea la școală?
H. Y.: Există mulți elevi în școală și este important să știm cum să comunicăm și ulterior să ne integram în societate. Pentru japonezi în mod special, este important să fie serioși, să studieze și să-și finalizeze studiile.
Ai schimba ceva în învățământul din Japonia?
H. Y.: Mi-ar plăcea ca la cursurile de limba engleză să comunicăm mai mult. Tinerii din Finlanda pot vorbi mai multe limbi străine, ceea ce găsesc ca este frumos și folositor, iar acum îmi doresc să studiez două limbi stăine, nu doar engleza.
Japonia este cunoscută pentru situațiile extreme prin care a trecut. Cum sunt pregătiți tinerii pentru astfel de evenimente și cum se face că sunt atât de solidari?
H. Y.: În școli se fac simulări de cutremure și incendii. Primim semnalul de alarmă. Inițial trebuie să ne adăpostim sub bănci și să așteptăm câteva minute, apoi căutăm cu privirea semnul de ieșire și ieșim. Avem câteva reguli: nu alergăm, nu-i împingem pe ceilalți, nu ne întoarcem să luăm lucruri. Toată lumea se îndreaptă spre curtea școlii unde se așează în rând și numărăm câți suntem. În exercițiile de prevenire a incendiilor învățăm să folosim stingătorul și câteodată, pompierii vin să vorbească cu noi la școală. Cronometrăm mereu timpul necesar pentru evacuarea din clădirea școlii cu scopul de a încerca să fim cât mai rapizi. Este important să avem tot timpul în minte faptul că trăim într-un comunitate și nu ne este permis să-i deranjăm pe ceilalți. Cu toții suntem indivizi și încercam să ne integram într-un grup.
Când se petrec astfel de evenimente în viața reală, oameni dragi pot muri. Există vreo pregătire în școală, în cazul acestor evenimente triste?
H. Y.: În școli nu, dar câteodată în familie discutăm despre moarte. Discutând ne pregătim pentru astfel de momente, însă trebuie să fim conștienți că oricând cineva poate muri într-un accident sau cutremur.
În ce fel a fost diferită experiența ta în Finlanda de cea din Japonia?
H. Y.: Prima mea impresie despre educația finlandeză a fost că este mai flexibiă decât cea japoneză. Aici putem discuta asupra datei examenului, ni se dau 2-3 șanse de examinare și este mai ușor să-i contactezi pe profesori. În Japonia poți da examenul o singură dată și nu le-am trimis niciodată mailuri profesorilor. Totuși, cred că se întâmplă așa din cauza faptului că un profesor are atât de mulți studenți, fiindu-i dificil să le răspundă tuturor.
Ești pregătită să te întorci acasă?
H. Y.: Nu încă. Sunt entuziasmată că mă întorc acasă, dar sunt foarte tristă că trebuie să plec. Sunt convinsă că voi reveni!
Interviul a fost acordat în luna decembrie 2011.
