După-amiezile școlarilor sunt, cu mici excepții, previzibile. Temele pentru acasă sunt cea mai mare grijă a copiilor, uneori și a părinților și bunicilor. Profesorii dau aproape întotdeauna teme pentru acasă, iar justificarea este simplă: programa este încărcată, iar numărul de elevi prea mare pentru ca un singur om să se poată asigura că toți elevii au parcurs materia.
Deși se crede că în Finlanda elevii nu primesc teme, realitatea este de fapt alta. Nu pentru că programa ar fi densă, ori clasele aglomerate, ci pentru că reluarea noțiunilor și aprofundarea lor prin conexiune ajută la fixarea cunoștințelor pe termen lung. Diferențele dintre cum se raportează copiii la teme în cele două țări sunt însă considerabile:
- Temele nu sunt o corvoadă pentru copii sau părinți – Dacă un elev finlandez nu și-a făcut tema din motive ce nu țin de el, atunci părinții anunță profesorul. În niciun caz temele nu sunt rezolvate cu sprijinul unui adult, iar când adulții sunt preocupați de temele copiilor, atunci părerile lor sunt prezentate separat de cele ale copiilor. Dacă se întâmplă ca tema să fi fost prea complexă sau prea solicitantă pentru copil, atunci părintele discută cu profesorul.
- Mai puține teme peste weekend – Atât profesorii, cât și copiii au nevoie de timp liber, de recreere și relaxare. Asta înseamnă mai puține teme și mai mult timp pentru joacă!
- Teme rezolvate în clasă – În școlile finlandeze se obișnuiește ca elevilor să li se permită să-și petreacă ora de literatură citind relaxați, ora de științe pregătindu-se individual pentru test sau ultimele 15-30 de minute făcându-și temele pentru data viitoare sau lucrând la un proiect împreună cu colegii.
- Teme verificate cu atenție – Din teama de a nu fi notați, scoși la tablă sau ridiculizați, elevii își ascund nelămuririle. Prin evitarea mijloacelor punitive și încurajarea exprimării libere, profesorii îi pot ajuta pe elevi să progreseze.
Dacă temele nu sunt folosite cu măsură sau nu țintesc progresul fiecărui elev, atunci ele fac mai mult rău decât bine.
(Articol apărut în luna octombrie 2015 în revista Zile și Nopți Ploiești.)
